Oseminte pierdute


Iubirea noastra a murit aici.
Tu frunza cazi, tu creanga te ridici.

Atât amar de ani e de atunci!
Glicina tu, florile-ti arunci.

A mai venit de-atuncea sa va asculte,
Voi plopi adânci, cu voci si soapte multe?

Voi ati ramas întorsi tot spre apus,
Voi cresteti oti de-a pururea în sus.

N-o mai zariti, din vârfuri, nicaieri?
Stiti voi ce vorba este vorba "ieri"?

La poarta, umbr-aceluiasi stejar,
Ma rog, intrând de domnul gradinar.

Fântâna curge, ca si-atunci, mereu,
Tu curgi, fântâna, pe trecutul meu.

Si toate sunt precum le-am cunoscut,
Ramase-asa, ca dintr-un început.

I-am spus ca vreau sa caut un mormânt,
Pe care l-am sapat, de mult, cântând.

Si mi-a raspuns ca nu e în gradina lui.
E-adevarat. Nu este mormântul nimanui.